Starea de asteptare

Astazi aflam verdictul: vom primi ori nu vom primi statutul de economie de piata functionala. Nota va veni "la pachet", in Raportul Comisiei Europene despre starea Romaniei in anul de gratie 2003.


Momentul a fost prefatat de aprinse dezbateri. N-au lipsit vocile care au sustinut ca rezultatul va fi cel dorit. Ne va fi acordat statutul de economie functionala de piata. De ce? Fiindca avem realizari: patru ani de crestere constanta a produsului national, atenuarea inflatiei, finalizarea primului acord stand-by cu FMI, plus recentele privatizari. Intr-adevar, avem realizari, dar sunt ele legate direct la functionarea economiei de piata?


Istoria este plina de exemple, dintre cele mai concludente, in care state totalitare au reusit sa faca crestere economica si sa stavileasca inflatia, in timp ce au taiat pietelor orice avant catre liberalizare. Asa ca, daca nota va fi buna, cu sau fara conditionari, nu va fi legata pur si simplu de cresterea economica; va avea in vedere rolul pietei libere in stimularea cresterii. Si nu va fi legata de dezinflatie, ci de rolul pietei libere in calmarea preturilor.


Cat priveste privatizarea, ea nu e efect, ci cauza. Asadar, recentele privatizari, in avalansa, sunt de natura sa contribuie la eliberarea pietei de constrangeri. Privatizarile si restructurarile.


Fara indoiala ca reforma e un leac amar. Cand s-au liberalizat preturile, inflatia a luat-o razna. S-au scumpit painea, carnea, laptele, multe alte produse. Spirala s-a declansat, fiind antrenate nenumarate preturi in vartej, atat la marfuri alimentare, cat si la marfuri nealimentare. Mai ales la servicii. Dar noua ora exacta a preturilor a inceput sa fie data de piata.


In ansamblu, mecanismul preturilor a functionat si functioneaza. Liberalizarea preturilor a inviorat piata de consum. A fost stabilizata piata valutara interbancara. S-a inviorat piata monetara. In acelasi timp, a inceput sa creasca economisirea populatiei.


Reformele s-au oprit insa in fata portilor intreprinderilor. Aici a fost problema. Liberalizarile nu i-au atins multa vreme pe marii producatori cu capital de stat. Inflatia le-a dat iluzia supravietuirii. Producatorii de stat au fost lasati sa-si continue jocul asa cum au fost obisnuiti: sa traiasca din preturi mari, care sa acopere costuri exagerate, productie rebutata, in timp ce oferta lor de marfuri a ramas restransa. Numai ca, in aceste conditii, productia a continuat sa fie lipsita de capacitatea de a fi eficienta si nu avea cum sa justifice un alt nivel de castiguri, mai inalt. Salariile neindestulatoare nu aveau cum sa asigure consumuri mai mari. Asa ca nici vanzarile de marfuri nu au putut sa creasca. Peste stocurile de produse finite nevandute se asezau alte stocuri.


Principalele motoare in stare sa puna economia in miscare sunt concurenta si pietele libere. Cum insa aceste motoare au fost puse incet in functiune, societatea romaneasca a suportat mari pierderi ale regiilor si intreprinderilor cu capital de stat. Multe greu de cuantificat. Va fi nevoie de eforturi mari pentru reducerea acestor deficite.


Politica de insanatosire a monedei nationale, de restructurare rationala a cantitatii de bani si de echilibrare a puterii de cumparare a banilor a simtit nevoia dublarii cu reforme radicale in intreprinderi. A durat insa mult timp pana cand a fost deschis cel de-al doilea front. Un front pentru o economie stabilizata, in stare sa asigure o crestere economica sanatoasa.


Reducerea ratelor inflatiei, incepand din anul 2000, a adus o raza de speranta. Politica fiscala, a veniturilor si cea monetar-valutara au insa nevoie sa fie sprijinite cu cele mai viguroase forte: disciplina financiara, privatizarea si restructurarea. Altfel, nu vom avea noi investitii. Mai departe, romanii nu vor avea bani pentru ca nu vor fi create noi locuri de munca, nu vor creste productivitatea si competitivitatea muncii si nu vom obtine mai multa eficienta in economie.


Vrem salarii reale mai mari, dividente consistente, un nivel de viata decent ? Nu le vom avea fara o buna functionare a pietei.


Statutul de economie de piata functionala, asa cum l-au primit bulgarii si alti vecini ai nostri, il putem primi si noi. Ar recunoaste o tendinta: spre liberalizarea pietei. Batalia pentru confirmare va fi insa cea mai grea.

Afacerile "colaterale" care insotesc marii retaileri: cu rafturi, vitrine si carucioare

Noile magazine de mari dimensiuni deschise pe piata romaneasca aduc nu numai locuri de munca noi sau un nou mod de a face comert, ci creeaza si o cerere noua: pentru carucioare, rafturi, vitrine frigorifice sau case marcat. Asa cum rechinii sunt insotiti de roiuri de pestisori care se hranesc din ce-i scapa acestuia printre dinti, marii retaileri creeaza business "colateral" pentru furnizorii de astfel de produse.
Un hipermarket cum este cazul Carrefour costa intre 25 si 35 de milioane de euro, iar un Cora costa 50 de milioane de euro. Pare mult ? Nu. Cateva milioane de euro costa doar echiparea.