Djuvara, despre Crăciunul boieresc şi sărbătorile petrecute în Africa

e groază de averea pe care o risipim pe cadouri şi-i trist din pricina semnului egal care stă între Sfântul Crăciun şi excesele de tot felul. De Crăciun, bătrânul boier va sta în Bucureşti, alături de prieteni

La 92 de ani, patru luni şi o zi, Neagu Djuvara s-a oprit din scris ca să-şi amintească Sărbătorile copilăriei, Crăciunurile petrecute în societatea neagră din Niger, iernile deja occidentale, descoperite acasă, la întoarcerea din exil. Nostalgic, a retrăit serile în care juca teatru, în vacanţă, la Sinaia. Emoţionat, l-a revăzut pe Moşul în care a crezut destul de puţin, dar care îl bucura mereu cu daruri simple, mandarine şi portocale.

Cu ochii pe fereastra casei
din zona Piaţa Romană - unde-l ţine, "aproape pe gratis", un prieten -, aşezat comod pe canapeaua preferată, priveşte cu tristeţe la un prezent care nu-i aparţine: nu-i sunt la inimă iernile fără zăpadă, nu-i place agitaţia Sărbătorilor de astăzi, când totul se rezumă la mese îmbelşugate, îl îngrozesc darurile scumpe.

Boierul Djuvara - un bunic senin şi plin de umor - nu-i fericit în ţara lui, dar simpatia cu care-l privesc tinerii îl face să renunţe la ideea unui nou exil. Trăieşte din cărţi şi audiobookuri. Şi-şi aşteaptă anii - "nu prea mulţi însă" - cu gândul să-şi mai bucure cititorii cu cel puţin două cărţi: una despre "gaşca" de boieri români, alta despre etnogeneza popoarelor din Balcani.

De Sărbători, Djuvara va sta în Bucureşti, cu nişte prieteni. A pregătit două şiraguri de mărgele fistichii, pentru fiica şi soţia (de care s-a despărţit, dar nu a divorţat) de la Paris. Sunt cadouri de Crăciun, dar le va dărui de Paşte.

"Ne pierdem spiritualitatea. Nu ştiu unde-i limita sau ce ne va opri. Dat fiind că toate merg cam de-a-ndoaselea, nu sunt foarte optimist."
Neagu Djuvara, istoric

INTERVIU

"Evenimentul zilei": Cum vă amintiţi Crăciunul copilăriei dumneavoastră?
Neagu Djuvara: Bine... Crăciunurile din copilărie erau mult, mult mai frumoase... în sensul că s-a schimbat clima. Dar asta nu e vina oamenilor, nu?! Îmi aduc aminte, când eram copil la Bucureşti, an de an, în ziua de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, ningea. Aveam 6-7 ani. Atunci, bucuria copiilor: ieşeau, se jucau. Pe urmă, pe toată perioada vacanţei, umblau colindătorii... O să-mi spuneţi, poate, că Iisus nu s-a născut cu zăpadă, e clar. Din păcate, toate riturile noastre actuale nu mai au nimic de-a face cu începuturile creştinătăţii. De pildă, pomul de Crăciun nu s-a inventat, pare-se, decât în veacul al XVIII-lea, undeva în Alsacia, şi de acolo s-a răspândit în toată Europa. Nu are nimic de-a face cu tradiţiile noastre. Colindele, buhaiul - toate sunt nişte rituri precreştine, preluate de creştinătate. Acum, n-o să scandalizez publicul spunând că noi nu ştim la ce dată a anului s-a născut Iisus: anul e eronat cu vreo cinci-şase ani. Între noi fie zis, se pare că Iisus s-a născut cu şase ani înainte de Era Noastră.

Când aveam 8 ani, ne-am mutat la Sinaia. Acolo era şi mai aproape de ţară. Copiii - ţărani din împrejurimile Sinaiei - veneau la noi cu colindele. Înainte, Crăciunul era mult mai viu decât acuma. Mirosea a natural! Erau copii cuminţi, nu veneau ca să cerşească, se mulţumeau cu nişte fructe pe care nu le-aveau tot anul: portocale, mandarine, curmale... Nu era nevoie de bani, nu era ceva comercial. Iar darurile care se dădeau erau modeste, chiar şi în familiile mai răsărite. Cu toate că noi eram săraci, tata (Marcel Djuvara, căpitan de Geniu în Armata Română - n.r.) murise la sfârşitul războiului (1918 - n.r.) de gripa spaniolă. După marea expropriere eram şi relativ săraci, nu mai aveam decât 40 de hectare. Mama a cam tras dracu' de coadă toată viaţa! De-aia am şi plecat, pe la 12 ani, în străinătate. Era mai ieftin acolo.

Mergeaţi cu colindul la Sinaia?
Nu, n-am fost niciodată. Aveam impresia că nu m-aş fi priceput, că acolo trebuie să fii într-un mediu, să înveţi asta din tată-n fiu. Poate că e trist, dar - un lucru pe care l-a subliniat Martha Bibescu într-o carte, "Izvor. Ţara salciilor" - la noi a existat totuşi o prăpastie între boierime şi pe urmă marea burghezie şi populaţia săteană.

"Deodată s-au aprins farurile unei maşini şi l-au luminat pe Moş Crăciun"

Şi Moşul? Ce vă punea sub brad?
Da... ne aducea daruri, dar dacă e să compari cu ce aduce acum, atunci erau doar nişte chestii utile sau nişte fructe. În general, făceam în casă nişte mici festivităţi, teatru în familie
. Era foarte simpatic. Mi-aduc aminte un Crăciun de la Bucureşti, la un unchi de-al nostru - din familia Băbeanu, ctitorul Bisericii Icoanei din Capitală. Locuia într-o casă foarte frumoasă, aproape de Parcul Ioanid. În Ajun... afară, pe întuneric, era zăpadă. Deodată s-au aprins farurile unei maşini şi l-au luminat pe Moş Crăciun, care venea în zăpadă. Haaa!!! Era ceva feeric!!!

Cât timp aţi crezut în Moşul cu barbă albă?
Probabil că până la vârsta de 6 ani, pentru că aveam un frate cu trei ani mai mare şi un văr primar cu patru ani mai mare. Şi vărul meu era prea devreme dezgheţat - chiar la alte lucruri, mai grave decât să nu mai crezi în Moş Crăciun. Ei m-au învăţat că nu mai e Moş. Nu ţin minte deloc de tranziţia dintre basm şi realitate. Nu ţin minte cum s-au petrecut lucrurile.

"Crăciunurile cu muzică de tam-tam erau ceva foarte ciudat"

Aţi plecat mai apoi în Niger şi aţi lucrat acolo în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Afacerilor Străine. Cum era Crăciunul la peste 30 de grade Celsius?
Când am plecat, am crezut că voi sta numai doi ani. După doi ani, cinci luni stăteam în concediu. Aveam 48 de ani. Ce te faci? Te întorci în Franţa? Până atunci lucrasem numai în organizaţii ale exilului românesc: prost plătit, nu zic nu, şi fără să fi cotizat la activităţi sociale. Deci am reînnoit contractul în Niger pentru încă doi ani. Şi tot aşa şi s-au făcut 23. După aia am plecat eu; nu m-au dat ei afară.

Sărbătorile în Africa... mă duceam la biserica catolică, bineînţeles că nu exista una ortodoxă pe acolo; muzică africană, preoţii încă francezi. Crăciunurile cu muzică de tam-tam erau ceva foarte ciudat: foarte departe de colindele de acasă, foarte departe şi de ce s-ar fi găsit la o biserică catolică, cu muzică de orgă.

În cei 23 de ani cât aţi stat în Africa, v-a lipsit sărbătoarea de acasă?
Mi-a lipsit aşa de mult ţara, încât nu pot să precizez că-mi lipseau Sărbătorile de Crăciun. Mai cu seamă că era foarte dificil în societatea în care trăiam, înconjurat de africani şi francezi, toţi musulmani. Cu societatea neagră nu prea exista legătură socială. Eu aş fi vrut, nu te admiteau ei. Se simţeau nelalocul lor. Eu îi invitam la mine, la rândul lor, şi ei mă invitau la masă. Dar nu ştiau ce să gătească. Apoi, dacă era musafir, avea probleme: nu ştia cu care din neveste să vină şi tot aşa. Diferenţa de moravuri era atât de mare, încât legături sociale erau foarte greu de înfiripat.

"Daruri care n-au nimic de-a face cu Sfântul Crăciun"

A trecut Revoluţia din Decembrie '89 şi aţi revenit acasă, după aproape jumătate de secol de exil. Cum a fost prima
iarnă de după revenire?
Mi-o amintesc, eram deja la Bucureşti. Primul an am venit aşa, câte-o bucată: veneam, mă întorceam iar la Paris. Anul următor am fost invitat să ţin cursuri şi am zis: "Hai să-mi găsesc un mic apartament
, să mă stabilesc aici". Şi m-am stabilit unde mi s-a găsit loc. Eu nu aveam proprietate, am stat tot timpul cu chirie. Mai întâi în Strada Speranţei, apoi, vreo trei ani, la Cotroceni, şi iar în Speranţei. Prima iarnă a fost în Strada Speranţei. Mi-am regăsit prietenii, câteva rude îndepărtate. A fost foarte simpatic, nu zic nu. Cu pom de Crăciun bineînţeles, cu cadouri, una, alta, dar ca stil nu mai semăna cu ce am cunoscut în copilărie. Totul era deja occidental, cu pomi încărcaţi cu daruri de tot soiul.

Ce mai înseamnă astăzi Crăciunul?
Eu sunt îngrozit de ce belşug de cadouri li se face copiilor
; daruri care n-au nimic de-a face cu Sfântul Crăciun. Am impresia că tocmai partea comercială a sărbătorii, care e întreţinută şi de publicitate, şi de moravurile care ne înconjoară, a estompat cu totul partea de sărbătoare creştină. Ne ducem la biserică de Crăciun, dar aici se opreşte totul. Imediat după aia, înfulecăm mâncare de nu se mai termină, băutură... eu găsesc că e un păcat.

Ce a dus la pervertirea Sărbătorilor noastre?
Mai întâi, faptul - care se verifică în toată Europa - că numai 10% dintre cei care se zic creştini mai sunt şi practicanţi. Am o amintire personală: când eram copil, la Sinaia, eram foarte bisericos. Mă duceam la liturghie în fiecare duminică, aveam locul meu într-un colţ, mă rugam şi promiteam că voi face cutare şi cutare. În anul următor, i-a năzărit directorului de la şcoală să ne silească să mergem în grup la biserică. Atunci s-a rupt în mine legătura pe care o aveam. Ne duceam câte doi, câte doi, taina şi farmecul au dispărut din cauza obligativităţii.

Acum mai mergeţi la biserică în fiecare duminică?
Dacă ar fi să mă judeci după cum judec eu toate dogmele religioase, m-ai arde pe rug, alături de Giordano Bruno. Altfel, mă rog şi dimineaţa, şi seara şi mă duc destul de des la biserică. Dar, cum i-am spus şi domnului Pleşu, sunt alergic la teologie. Eu mă leg de un cuvânt de-al lui Iisus: "Mulţumescu-ţi ţie părinte, Domn al cerului şi al pământului, care ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi cei învăţaţi şi le-ai arătat copiilor". Şi-i spun lui Pleşasta e o dovadă că El condamnă teologia, că nu trebuie să discuţi dogmele, trebuie să crezi aşa cum crede un copil.

"De Sărbători, rămân singurel aici"

Până unde înaintăm în a pune semnul de egalitate între sărbătoare şi excesul de mâncare, băutură, cadouri?
Nu ştiu să spun. Nu putem trece de fenomenul acesta în măsura în care religiozitatea aşa-zişilor creştini a dispărut aproape în întregime. Nouă persoane din zece nu mai sunt credincioase. Lumea se lasă antrenată de această modă care ne înconjoară pe toţi şi ne sileşte din punct de vedere social. Cum o să refuz eu să mă duc la pomul de Crăciun pe care-l face fiica mea sau nepoată-mea? Dar, în acelaşi timp, mă şochează să văd că se adună acolo (sub brad - n.r.) o avere, care ar fi mai bine folosită la alte opere. Pe de lată parte, asta face să meargă comerţul, ceea ce e bine. Dar ne pierdem spiritualitatea. Nu ştiu unde-i limita sau ce ne va opri. Dat fiind că toate merg cam de-a-ndoaselea, nu sunt foarte optimist. O să fie din ce în ce mai răeu zic că am început Evul Mediu. Să nu socotim la zece ani, eu socotesc la 100 de ani. Peste un secol o să fie haos în lume, pe cuvântul meu.

Unde veţi petrece Sărbătorile lui 2009?
Trebuia să-mi vină toată familia la Bucureşti... nepoată-mea, Sandra, care are 42 de ani de câteva zile. Nepoata mea are o fetiţă, care a împlinit acuma 6 ani, aşadar plăteşte bilet întreg la avion. Adică îi trebuie trei bilete, deci au capitulat în faţa cheltuielii. Dacă nu vin ei din America, nu vine nici fiica mea, nici nevasta-mea de la Paris. Aşadar, de Sărbători, rămân singurel aici. De Crăciun merg la biserică, bineînţeles. Apoi o să mă duc la nişte prieteni, la familia bărbatului nepoatei mele.